Iohannis amână decizia în cazul revocării lui Kovesi. „Mă voi inspira din toate documentele”

Iohannis amână decizia în cazul revocării lui Kovesi. „Mă voi inspira din toate documentele
Publicat: 23/03/2018, 13:41

„Pot acum să vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paști. Cum va suna această decizie, voi explicita într-o delcarație publică pe care o voi face la momentul respectiv. Mă voi inspira din toate documentele care sunt puse la dispoziție si de o parte și de cealaltă”, a declarat președintele.

ProcuroriiCSMau motivat avizul negativ dat cererii de revocare a șefei DNA, făcută de ministrul Justiției, menționând, printre altele, că „în solicitare nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuțiile legale încălcate”.

Documentul are 51 de pagini, prima parte a motivării conținând susținerile celor două părți: ministrul Justiției și procurorul șef al DNA.

Secția pentru procurori aCSMa explicat în motivare că legea „instituie un cadru legal privind revocarea din funcțiile de conducere, stabilind nu doar situațiile în care aceasta poate interveni și titularii propunerii, ci și aspectele ce trebuie analizate cu ocazia verificării celor patru compoenente manageriale: organizarea eficientă a activității, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilității și aptitudini manageriale”.

„Se constată că, în cuprinsul propunerii de revocare, cu ocazia dezvoltării celor 20 de motive, nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuțiile legale încălcate, nefiind specificată expres componenta managerială vizată. Se observă existența unei enumerări generice a componentelor manageriale, fărtă o individualizare concretă: a resurselor nelegal folosite, a deficiențelor comportametale, a atribuțiilor neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau manifestate defectuos”, se precizează în document.

Secția pentru Procurori a susținut, referitor la deciziile CCR, că acestea vizează o conduită viitoare.

„A imputa unei astfel de autorități (și implicit conducătorului său) o conduită adoptată anterior pronunțării deciziei Curții echivalează cu o sancțiune față de lipsa de previziune a soluțiilor viitoare ale instanței constituționale. Or, Secția constată, pe de o parte, că jurispridența CCR a cunoscut modificări ale practicii sale anterioare, iar, pe de altă parte, că o decizie de acest fel prin care CCR analizează cadrul legal de efectuare a unei anchete penale, prin raportare la fapte vizând adoptarea unui act normativ, nu se regăsea până la acel moment în jurisprudența sa”, se menționează în document.

Secția pentru procurori susține că deciziile CCR nu pot constitui un motiv de revocare.

În ceea ce privește susținerea ministrului Tudorel Toader, referitoare la faptul că Kovesi ar fi contestat actele și autoritatea CCR în cadru unei întâlniri cu magistrați din străinătate – Republica Moldova, procuroriiCSMspun că nu poate fi echivalată cu o contestare.

De asemena, referitor la acuzația de contestarea a autorității Parlamentului prin critici aduse proiectelor de legi, Secția pentru procurori a constatat că nu este o critică ci sunt „simple constatări cu privire la impactul anumitor modificări legislative asupra unor anchete penale”.

Secția pentru procurori aCSMa trimis avizul negativ dat în cazul cererii de revocare a Laurei Codruța Kovesi la Cotroceni.

„În urma avizului nefavorabil privind propunerea ministrului justiției de revocare a doamnei Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aduce la cunoștința opiniei publice faptul că hotărârea nr. 52 din 27 februarie 2018 a fost motivată și înaintată decidenților pentru a dispune măsurile legale”, transmiteCSM.

Președintele Klaus Iohannis va lua o decizie privind cererea lui Tudorel Toader de revocare a procurorului șef al DNA.

Ministrul Justiției a declarat, luni, că procurorii dinCSMau luat o hotărâre rapidă, „instant”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără...
×